 Download Tema 7 - Dragostea de frati - PPT | ||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||
(1 Votes)Partea I
Aproape am ajuns la capătul Scării lui Petru! Treapta a şaptea este dragostea frăţească. Poate ni s-ar fi părut mai corect ca dragostea să fie prima treaptă, întrucât ea este temelia oricărui lucru, iar Dumnezeu este dragoste. Totuşi Petru avea convingerea că nu putem iubi cu adevărat dacă nu înţelegem mai întâi ce este credinţa, evlavia sau înfrânarea, de pildă. El ne îndeamnă să le unim pe toate acestea cu dragostea, iar ultimele două trepte ale scării sale se referă la dragoste. Astăzi, vom studia treapta a şaptea, iar mâine treapta a opta.
Probabil că ştiţi deja că în limba greacă, în care a fost scris Noul Testament, existau trei cuvinte pentru dragoste. Cuvântul folosit la treapta a şaptea a Scării lui Petru este un cuvânt cu care suntem familiarizaţi: philadelphia, de unde provine şi numele bisericii Filadelfia din Apocalipsa. Cuvântul philadelphia este alcătuit din phileo, adică afecţiune, iubire şi adelphos, frate; deci, dragoste de fraţi.
Matei şi Marta sunt gemeni şi sunt de nedespărţit. Uneori se îmbracă la fel, chiar dacă nu sunt identici. Mama le-a spus că atunci când erau mici aveau un limbaj al lor pe care numai ei puteau să-l înţeleagă. Încă îşi mai aduc aminte câteva cuvinte. Când erau mici, se jucau împreună. Acum, în adolescenţă, îşi împărtăşesc problemele şi necazurile. Ajung uneori să se certe din lucruri mărunte, dar dacă cineva se poartă urât cu unul dintre ei, atunci situaţia se schimbă. Dacă cineva îi necăjeşte, ei îşi iau apărarea unul altuia, chiar dacă au o părere cu totul diferită despre problema în discuţie. Când Matei s-a îmbolnăvit, Marta s-a îngrijorat. Când a fost internat în spital, Marta s-a speriat foarte tare. Iar când a fost diagnosticat cu cancer limfatic, ea l-a susţinut. Nu-şi putea imagina viaţa fără fratele ei geamăn. Dacă Matei murea, atunci murea şi ea odată cu el. A urmat tratamentul care a fost aproape mai rău decât boala însăşi – chimioterapie şi radioterapie. Lui Matei îi era foarte rău şi se simţea tot timpul obosit. I-a căzut tot părul. Marta l-a susţinut tot timpul, l-a încurajat, a fost alături de el, ba chiar şi-a ras capul, când el a pierdut tot părul. Îşi spuneau în glumă „Chelule!”, râdeau şi apoi plângeau. Niciodată până atunci, ei şi părinţii lor nu s-au rugat mai intens ca în această perioadă.
Şi se părea că Matei va învinge cancerul. Dar medicii au considerat că este necesar un transplant de măduvă osoasă, care să-l ajute pe Matei să se recupereze total. Aveau nevoie doar de un donator potrivit din punct de vedere genetic. Marta nu a aşteptat să asculte până la sfârşit şi a zis: „Eu sunt cel mai potrivit donator din lume. Luaţi măduva mea pentru fratele meu geamăn.”
Când auzim cuvintele dragoste frăţească, ne gândim în primul rând la familie. Poate că nu ne înţelegem cu membrii familiei noastre la fel de bine ca Matei şi Marta. Poate că ne certăm mult. Însă, de regulă, în adâncul sufletului, îi iubim. Nu ne place ca alţii să se poarte urât cu ei, suferim împreună cu ei şi ne bucurăm împreună cu ei.
Diavolul a atacat mereu familia şi, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului, el este tot mai hotărât să ne distrugă familiile. Divorţul, dependenţa, abuzul şi sărăcia ne afectează pe toţi. Poate că uneori avem impresia că membrii familiei nu ne iubesc. Dar simplul fapt că lucrul acesta ne face atât de nefericiţi, este o dovadă că dragostea lor este foarte importantă. Dumnezeu doreşte ca ea să fie temelia vieţii noastre şi a lumii în care trăim. Când relaţia dintre noi nu merge bine, El vrea să o reparăm ca să avem familii armonioase. Primul pas putem să-l facem chiar noi, lăsând la o parte scuza că „suntem doar nişte copii” şi impresia că nu avem suficientă putere ca să schimbăm ceva. Putem să aflăm din Biblie cum să iubim ca Dumnezeu şi putem căuta oameni evlavioşi şi de încredere care să ne ajute pe noi şi pe familiile noastre.
Un bun exemplu biblic se găseşte în Geneza 50. Cunoaştem cu toţii istoria vieţii lui Iosif şi a fraţilor lui. Avem aici toate elementele unei familii disfuncţionale! Existau probleme între părinţii vitregi, favoritism şi rivalitate între fraţi. Fraţii lui Iosif au avut intenţia să-l omoare, dar apoi s-au gândit să-l vândă ca sclav! Timpul a trecut, tatăl lor a murit, iar ei erau speriaţi de gândul că Iosif, ajuns acum prim-ministru al Egiptului, avea să se răzbune pe ei. Dar ce le-a zis Iosif? Citiţi versetele 19-21. [Rugaţi pe cineva să citească versetele acestea.]
„Iosif le-a zis: ’Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.’ Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.”
Iosif a fost gata să-i ierte şi, mai mult decât atât, a fost gata să observe lucrurile bune care i s-au întâmplat în mijlocul evenimentelor teribile pe care le-a trăit. El le-a zis că Dumnezeu a schimbat răul în bine. Când fraţii şi surorile noastre se poartă urât cu noi sau ne provoacă la mânie, îi încurajăm noi şi le vorbim cu blândeţe, aşa cum a făcut Iosif? Acesta este începutul dragostei frăţeşti. Apostolul Ioan ne spune în 1 Ioan 4,20 că, dacă nu-i putem iubi pe fraţii şi pe surorile noastre pe care le vedem, atunci înseamnă că nu-L putem iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vedem. Însă Dumnezeu ne-a făgăduit că ne va învăţa cum să îi iubim. Dacă nu poţi să-i iubeşti pe fraţii şi pe surorile tale, citeşte zi de zi toată cartea 1 Ioan şi roagă-te ca Duhul Sfânt să te facă după asemănarea Sa.
Totuşi, cei mai mulţi dintre noi îi iubim pe membrii familiilor noastre şi ştim că şi ei ne iubesc, chiar dacă uneori ne calcă pe nervi. Dar ce mai înseamnă philadelphia, această a şaptea treaptă a Scării lui Petru?
Teme pentru discuție:
1. Povesteşte despre un moment în care un membru al familiei tale te-a făcut să te simţi foarte iubit.
2. Dacă ai probleme serioase în familie sau dacă o persoană cunoscută are astfel de probleme, cu ce adult demn de încredere poţi sta de vorbă despre aceasta?
Partea a II-a
Misha este elevă la liceu şi participă la un program de schimb de studenţi. Ea nu are nici fraţi şi nici surori, iar părinţii ei sunt mai în vârstă decât părinţii colegilor ei de şcoală. Când a venit în America, la noul ei liceu, unde urma să înveţe timp de un an, a fost impresionată de relaţiile strânse de familie pe care le-a întâlnit. Familia la care era găzuită era adventistă şi au invitat-o să meargă la biserică împreună cu ei. Ea a acceptat, dar i-a fost foarte ruşine. Deşi vorbea bine limba engleză, era îngrijorată de accentul ei străin şi se simţea stânjenită când nu reuşea să-şi amintească unele cuvinte în momentul în care avea nevoie de ele. Dar copiii familiei la care locuia au făcut-o să se simtă bine. De asemenea, a început să-i placă grupa de tineri de la biserică. Aceşti tineri organizau multe activităţi frumoase: de la excursii şi tabere, până la proiecte de slujire a oamenilor. După câteva luni de şedere în Statele Unite, în clasa ei s-a transferat o elevă nouă. Misha a observat cât de neliniştită şi de singură se simţea această fată şi cum stătea deoparte de ceilalţi. O înţelegea perfect. Fără să-şi mai facă probleme din cauza accentului ei străin, Misha s-a dus la ea şi s-a prezentat. Colega cea nouă, pe nume Lindsey, a fost foarte încântată. Misha a condus-o în clasă, iar pe drum i-a zis: „Masa se va servi în pauza următoare. Vrei să vin să te duc la cantină? Dacă vrei, poţi să iei masa împreună cu prietenii mei şi cu mine.”
Dragostea frăţească a Bibliei începe acasă, dar nu se limitează numai la familiile în care ne-am născut. Cu toţii facem parte din familia lui Dumnezeu şi dragostea pe care o manifestăm unii faţă de alţii este molipsitoare.
Ellen White spunea următoarele:
Dacă va fi pace în cămin, va fi pace şi în biserică. Dacă vom aduce în biserică această experienţă preţioasă, vom manifesta o dulce afecţiune unii faţă de alţii. Certurile vor înceta. Adevărata politeţe creştină se va manifesta, în mod vizibil, între membrii bisericii. Lumea va observa că ei au fost cu Isus şi că au învăţat de la El. Ce impresie ar face biserica asupra lumii dacă toţi membrii ar duce o viaţă creştină! [19 MR 69.1]
Cuvintele acestea sunt adevărate nu numai cu privire la biserici, ci şi cu privire la toţi copiii lui Dumnezeu. Când alţii se poartă frumos cu noi, ne simţim iubiţi şi avem sentimentul apartenenţei, care este foarte important pentru fiinţele omeneşti. Atunci ne simţim în stare şi dorim să manifestăm dragoste faţă de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu, iar ei se simt iubiţi şi acceptaţi şi transmit această dragoste mai departe.
Datorită faptului că oamenii s-au purtat frumos cu Misha, acum şi ea se purta frumos cu alţii. Nu putem spune că nu era iubită de părinţii ei sau că nu avea prieteni în ţara ei natală. Însă, când ne aflăm într-o situaţie neconfortabilă, când ne simţim vulnerabili şi singuri, când ne este teamă să nu greşim, aşa cum îi era lui Misha la început când a venit în SUA, atunci avem cea mai mare nevoie de dragoste frăţească şi atunci o preţuim cel mai mult. Probabil că în altă situaţie, Misha nu ar fi făcut cunoştinţă cu colega nouă de clasă, însă fiindcă trecuse şi ea printr-o experienţă asemănătoare, ştia cum se simte şi a fost mai dispusă să îi vină în ajutor.
În Matei 22,34-40, Isus ne spune cât de importantă este dragostea pentru El. Haideţi să citim acest pasaj!
Învăţătorul Legii L-a întrebat care era cea mai mare poruncă. Isus i-a răspuns că cea mai mare poruncă era să-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu doar să spui „Da, Îl iubesc pe Dumnezeu”, ci să-L iubeşti cu adevărat, cu toată fiinţa ta. Însă, Isus i-a dat un răspuns suplimentar:
Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Proorocii.
La prima vedere, pare uşor, însă este lucrul cel mai dificil de pus în practică. Poate că acesta este motivul pentru care Petru a aşezat dragostea pe ultimele două trepte ale scării sale. El a observat şi a învăţat din experienţa sa personală cu Isus, că dragostea creştea odată cu creşterea în credinţă, în fapte, în cunoştinţă şi aşa mai departe. Dragostea le uneşte pe toate ca într-un frumos curcubeu. Pavel spune în Coloseni 3,14: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”
Deci, iată ce am descoperit până acum: dragostea frăţească, philadelphia, înseamnă să-i iubeşti pe membrii familiei tale, pe membrii familiei bisericii şi pe toţi cei din familia lui Dumnezeu.
Dar ce mai înseamnă dragostea frăţească?
Teme pentru discuție:
1. Povesteşte despre o situaţie în care te simţeai singur sau speriat şi cineva a venit la tine şi ţi-a arătat dragoste. Care a fost consecinţa?
2. Cum poţi să manifeşti dragoste faţă de un membru al familiei lui Dumnezeu săptămâna următoare?
Partea a III-a
Tipurile de dragoste despre care am vorbit până acum par destul de uşor de manifestat. Nu este prea greu să o iubeşti pe sora ta, chiar dacă stă în baie două ore, sau să îl iubeşti pe fratele tău, chiar dacă uneori te face de râs în faţa prietenilor. Şi, nu este chiar atât de greu să-i iubeşti pe oamenii din biserică, pe colegii de şcoală, mai ales dacă sunt creştini şi îţi răspund, de regulă, cu aceeaşi dragoste.
Dar acum, am ajuns la partea cea mai grea. Isus a spus că trebuie să îi iubim pe cei care ne persecută şi să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri! Să comparăm Matei 5,39-48 cu Luca 6, 27-36. [cineva să scrie pe tablă o listă cu asemănările şi o listă cu deosebirile dintre aceste două pasaje.]
În Matei avem:
Dacă cineva te obligă să faci ceva, fă mai mult. Dacă cineva îţi fură ceva, dă-i un lucru în plus.
Iubeşte-i pe vrăjmaşii tăi, roagă-te pentru cei care te persecută şi fii desăvârşit la fel ca Dumnezeu, care trimite soarele şi ploaia peste toţi, fie buni sau răi.
În Luca avem:
Iubeşte-i pe vrăjmaşii tăi, fă-le bine celor ce te urăsc, binecuvântează-i pe cei care te blestemă, roagă-te pentru cei care se poartă rău cu tine.
Dacă cineva te loveşte, lasă-l să te mai lovească o dată, dacă îţi ia un lucru, mai dă-i încă unul. Regula de aur: poartă-te cu ceilalţi nu aşa cum se poartă ei cu tine, ci aşa cum vrei să se poarte ei cu tine.
Dă cu împrumut, fără să te aştepţi să ţi se aducă înapoi şi fii milostiv aşa cum Dumnezeu este milostiv.
Vă amintiţi probabil că am studiat pasajul acesta în prelegerea a doua (despre faptă), întrucât el arată că, din perspectiva lui Dumnezeu, desăvârşirea înseamnă dragoste şi milă.
În acest moment, Scara lui Petru pare a fi foarte înaltă! Este uşor să manifeşti dragoste faţă de o persoană amabilă, dar nu este la fel de uşor să iubeşti un om care-ţi este vrăjmaş.
Practic, până acum am discutat despre dragostea faţă de cei apropiaţi. Îi putem iubi pe membrii familiei noastre, pe colegii de şcoală sau pe prietenii de la biserică. Putem să îi iubim chiar şi pe membrii bisericii, pe colegii de şcoală sau pe vecinii cu care nu avem o relaţie atât de apropiată. Ne plac oamenii dacă şi ei ne plac pe noi şi dacă se poartă ca noi. Putem să-i iubim pe ceilalţi adventişti şi pe ceilalţi creştini. Însă Isus ne spune să îi iubim şi pe cei care nu sunt ca noi! Ce s-ar întâmpla dacă am aplica învăţătura aceasta în viaţa noastră? Ce-ar fi dacă ai adresa un cuvânt frumos unei persoane care te porecleşte? Ce-ar fi dacă nu ai reacţiona sau dacă i-ai zâmbi unei persoane care te loveşte prea tare în timpul unui joc? Ce-ar fi dacă te-ai ruga în fiecare zi pentru o persoană care parcă nu are altceva de făcut decât să te tachineze?
Da, asta este greu!
Ellen White comentează acest subiect astfel:
Copiii lui Dumnezeu sunt părtaşi ai naturii Sale. Nu statutul social, originea etnică, naţionalitatea sau avantajele religioase sunt cele care dovedesc faptul că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu, ci iubirea, o iubire care cuprinde întreaga omenire. Dacă inima lor nu este în mod categoric închisă faţă de Duhul lui Dumnezeu, chiar şi cei păcătoşi vor fi impresionaţi de bunătatea noastră faţă de ei. Chiar dacă este posibil ca ei să reacţioneze cu ură când sunt trataţi cu ură, totuşi, când sunt iubiţi, vor răspunde cu iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu este Cel care răspunde urii cu iubire. A fi bun cu omul cel rău şi nerecunoscător, a face bine fără să aştepţi nimic în schimb constituie blazonul casei regale cereşti, dovada sigură prin care copiii Celui Preaînalt îşi dezvăluie statutul lor nobil. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ediţia 2004, pag. 67, 68)
Lucrul acesta pare cu totul imposibil, dar secretul se găseşte în prima propoziţie din acest citat. Ellen White spune că, dacă suntem copiii lui Dumnezeu, suntem părtaşi ai naturii Sale. Nu ştiu dacă voi folosiţi cuvântul „părtaşi”, dar eu nu prea îl folosesc. Ce înseamnă el?
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul părtaş astfel: „persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual; persoană care primeşte o parte dintr-un bun material etc.”. Adică noi putem să beneficiem de natura lui Dumnezeu? Nu se poate! Numai că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. Isus a venit tocmai în acest scop: ca să ne refacă după chipul lui Dumnezeu.
Aşa cum spuneam mai înainte: când Îi cerem Duhului Sfânt să locuiască în noi, El devine o parte din noi, iar noi o parte din El. Vom vorbi mai mult despre natura lui Dumnezeu în prelegerea următoare, însă deocamdată, tot ce trebuie să ştim este că, dacă vrem să-i iubim pe cei care nu merită să fie iubiţi, va trebui să-I spunem lui Dumnezeu că nu putem să-i iubim şi să Îi cerem să ne dea această dragoste. Ne este mai uşor să iubim atunci când ne aducem aminte că El ne iubeşte. El ne-a iubit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa pentru noi. Şi trebuie să recunoaştem că nici noi nu am meritat dragostea Sa!
Anne Frank avea 13 ani şi locuia în Amsterdam când naziştii au invadat Olanda. Ea făcea parte dintr-o familie de evrei şi urma să fie deportată într-un lagăr de concentrare împreună cu mama ei, tatăl ei şi sora ei, Margot. Însă au reuşit să se ascundă cu toţii în nişte camere din spatele clădirii unde lucra tatăl ei.
Au rămas în această ascunzătoare doi ani, timp în care nu au ieşit afară şi nu au văzut lumina soarelui deloc. După aceea, li s-au alăturat alte patru persoane şi spaţiul a devenit mai strâmt. Vă puteţi închipui că au apărut disensiuni, căci nu era uşor ca opt oameni să locuiască împreună în camerele mici ale ascunzătorii.
Cum au reuşit să supravieţuiască acolo? Nu puteau să cumpere alimente şi nimic altceva. Trăiau doar pentru că alţii aveau grijă de ei. Numai patru angajaţi ai tatălui ei şi două rude de-ale lor cunoşteau ascunzătoarea lor şi le aduceau pe furiş alimente, alte lucruri necesare şi veşti despre ocupaţia nazistă din Olanda. Oamenii care îi ajutau nu erau evrei şi ştiau că, dacă îi descoperea cineva, aveau să fie condamnaţi la moarte. Însă, ei au continuat să-i ajute. Au avut grijă de familia Frank, deşi ar fi putut să considere că nu sunt „de-ai lor”, întrucât Hitler se străduia să-i convingă pe toţi că evreii, ţiganii şi oamenii de altă etnie nu puteau fi consideraţi oameni şi trebuiau ucişi. Puteţi citi toate aceste întâmplări în jurnalul scris de Anne, care a fost publicat sub titlul Jurnalul unei tinere fete.
Ocupaţia nazistă şi Germania lui Hitler sunt un bun exemplu în ceea ce priveşte ura care vine odată cu împărţirea oamenilor în categorii: buni, răi, demni de respect, nedemni de respect, noi, ei. Dar, în timpul războiului din Europa, au fost mulţi oameni care au ştiut ce înseamnă dragostea frăţească şi au manifestat-o, cu riscul confortului personal şi chiar cu preţul vieţii.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să manifestăm dragoste frăţească astăzi şi întotdeauna.
Teme pentru discuție:
1. În şcoala unde înveţi, care elevi sunt consideraţi a fi „de-ai voştri” şi care nu?
2. Faci şi tu această diferenţă între colegi sau încerci să schimbi această situaţie? Cum procedezi?
