Resurse Tineret - jocuri, muzica, poezii, librarie, carti crestine

Download Tema 4 - Infranarea - PPT

File Title: Tema 4 - Infranarea - PPT (Details) File Type: ppt File Version: File Size: 1,040.00 Kb License: File Author: Daniel Chirileanu File HomePage: Downloads: 83 Rating:  (1 Votes) Your Vote: ?12345

 Poate că sunteţi ca Mircea. Mircea se mutase de curând într-o şcoală nouă, unde nu cunoştea pe nimeni. Tatăl lui îl încuraja mereu: „Dar îţi vei face alţi prieteni! Trebuie doar să stai de vorbă cu oamenii! Ce este atât de complicat?”

 Da, pentru tatăl lui nu era complicat! Tata era o fire optimistă, care zâmbea şi râdea mereu şi făcea glume cu oameni complet necunoscuţi. Uneori lui Mircea îi era ruşine să meargă cu el la cumpărături pentru că intra în vorbă cu toţi oamenii care aşteptau la rând şi se împrietenea cu ei. Era un fel de a spune că se împrietenea, fiindcă pe cei mai mulţi nu-i mai întâlnea niciodată!

 Totuşi Mircea îl invidia în sufletul lui. Ce mult îşi dorea să fie sociabil şi deschis ca tatăl lui! Probabil că în felul acesta şi-ar fi făcut mulţi prieteni încă din prima săptămână de şcoală! Însă au trecut deja două luni şi nu cunoştea decât doi băieţi care îl salutau când se întâlneau pe hol şi o fată care îi împrumuta caietul de ştiinţe când era bolnav şi lipsea de la oră.

 El ar putea să fie lider? Da’ de unde! Nu era el în stare să conducă pe cineva!

 Da, într-un anumit sens, lucrul acesta poate fi adevărat. Nu toţi sunt făcuţi să fie conducători. De altfel, există, prin definiţie, un număr restrâns de lideri. Altfel, pe cine ar mai conduce ei? Ce s-ar întâmpla dacă toţi ar vrea să fie conducători? Lumea ar fi un haos!

 Totuşi, dacă eşti de părere că nu ai stofă de lider, ar fi bine să te gândeşti şi să te rogi pentru două lucruri. Primul este acela că s-a întâmplat adesea ca Dumnezeu să cheme în fruntea poporului Său oameni care nu-şi doreau cu niciun chip să fie conducători. Câţiva dintre profeţii Vechiului Testament I s-au împotrivit lui Dumnezeu şi I-au spus: „Nu poţi să chemi pe altcineva?” Moise este un exemplu bine cunoscut în acest sens. În Exod 3 şi 4, ni se spune că Dumnezeu, din mijlocul unui rug aprins, l-a chemat pe Moise şi i-a cerut să îi conducă pe israeliţi afară din Egipt. Însă Moise a zis: „Eu? Glumeşti, Doamne! Nu eu!” Şi a continuat aşa pe parcursul a două capitole din Biblie, până când Dumnezeu s-a supărat (Exod 4,14). N-aş vrea să trec printr-o astfel de experienţă! Ar fi mai bine să nu fim îndărătnici dacă El ne cheamă într-o anumită poziţie de conducere.

 Al doilea lucru la care ar fi bine să te gândeşti este acela că există mai multe niveluri de conducere. Nu toţi sunt chemaţi să fie ca Moise, slavă Domnului! Iar marii lideri nu pot să facă totul singuri! În Exod 18,13-27, avem relatată vizita pe care Ietro i-a făcut-o lui Moise în timpul călătoriei israeliţilor prin pustie, în drum spre Ţara Făgăduinţei. Să citim fragmentul!

 În acel moment, Moise nu era un simplu conducător, ci unul dintre cei mai mari conducători pe care i-a cunoscut lumea. Nu ştim exact câţi oameni avea sub conducere,  însă unii estimează că era vorba de unul sau două milioane! Moise s-a supus lui Dumnezeu şi şi-a luat responsabilităţile în serios. El stătea şi asculta plângerile şi neînţelegerile tuturor celor care doreau să stea de vorbă cu el. Vă puteţi imagina? Probabil că unii stăteau la rând săptămâni în şir!

 Dar iată ce zice Ietro în versetele 17 şi 18. [Citiți aceste versete.] Ce îl sfătuieşte Ietro să facă în această situaţie? 

 Aşadar există mai multe niveluri de conducere. Mulţi oameni, care sunt convinşi că nu pot fi lideri, sunt în stare să conducă zece persoane. Unii, deşi nu sunt buni ca şefi de clasă (şi nici nu îşi doresc să fie!), sunt buni ca şefi de echipă şi ca instructori de copii; ei îi pot ajuta pe colegii lor să înţeleagă lecţia de la Şcoala de Sabat sau de la ora de religie.

 Însă, deşi este adevărat că aproape fiecare dintre noi poate să fie conducător la un anumit nivel, tot la fel de adevărat este şi faptul că nu toţi sunt meniţi a fi conducători. Aici intră în acţiune treapta a patra din Scara lui Petru. Fiecare dintre noi, conducători sau nu, suntem „şefi” peste noi înşine.
 Înfrânarea sau autocontrolul este un subiect de meditaţie atât pentru lideri, cât şi pentru subordonaţi. Adevărul este că singura persoană pe care o putem controla este propria persoană. Nici chiar marii conducători nu-i controlează pe alţii. Dacă încearcă să-i controleze (şi mulţi au încercat şi mai încearcă acest lucru!) rezultatul nu este niciodată unul bun. Nici chiar Dumnezeu nu-i dirijează pe oameni ca pe nişte marionete. Numai diavolul şi agenţii lui fac tot ce le stă în putinţă ca să îi stăpânească pe alţii cu forţa. Indiferent cât de bun este un conducător şi câţi oameni îl urmează, singura persoană pe care acesta poate să o controleze, în mod efectiv, este propria lui persoană.

 Pe de altă parte, cei conduşi nu sunt ispitiţi să îi controleze pe alţii, ci mai degrabă să se lase controlaţi. Ei se aşteaptă ca şeful (pe care îl admiră atât de mult!) să ia decizii în locul lor. Probabil că acest lucru era adevărat şi în multele cazuri care erau aduse la Moise. Oamenii au văzut că el a făcut multe minuni şi au început să gândească aşa: „Moise este atât de mare şi de înţelept! El îmi va spune ce să fac şi nu va mai fi nevoie să găsesc singur soluţia!” Însă lucrurile au stat altfel după organizarea grupurilor de câte zece. Poate că ai observat că cei din grupul tău de prieteni îţi cunosc toate mişcările. Dacă eşti leneş şi nu-ţi găseşti singur soluţiile, prietenii îţi vor spune să ieşi din starea aceasta şi să stai pe picioarele tale. Iar dacă încerci să îi domini, te vor mustra!

 Aşadar, dragi conducători înnăscuţi, am veşti bune! Nu trebuie să fiţi stăpânii nimănui, ci numai stăpânii voştri! Dragi tineri care nu v-aţi născut să fiţi conducători, am veşti bune şi pentru voi, chiar dacă la prima vedere, nu par a fi atât de bune: nu trebuie să-i lăsaţi pe alţii să vă controleze. Trebuie să învăţaţi să vă controlaţi pe voi înşivă.

 Stai puţin… Să ne controlăm pe noi înşine? Am mai încercat asta până acum şi crede-mă, nu a ieşit bine! Cum putem să ne controlăm pe noi înşine?

Teme pentru discuţie:
1. Te consideri a fi conducător? La ce nivel? Explică.
2. Ce părere ai despre sistemul lui Ietro? Aplici acest sistem în vreun domeniu al vieţii tale? În ce domeniu?

Partea a II-a
 Maria este sora mai mare a lui Mircea. Ea nu poate să înţeleagă de ce el este atât de fricos şi de nesigur pe el. Ea ştie cum să se controleze şi i-a explicat de multe ori cum să facă. De obicei îi spune cam aşa: „Nu trebuie decât să-ţi dai seama ce anume este bine să faci, apoi îţi impui să faci lucrul respectiv şi îl faci!”

 Însă, Maria se trezeşte în fiecare dimineaţă cu un sentiment copleşitor de descurajare şi de oboseală. Are atât de multe de făcut şi nu poate să se descurce singură! Îşi face în minte o listă şi apoi se roagă insistent ca să primească putere. Îşi face curaj, dă la o parte pătura şi sare din pat. Face patul, se pregăteşte pentru şcoală, mănâncă bine şi porneşte spre şcoală. Toată ziua studiază şi munceşte din greu, apoi îşi face temele şi învaţă. Are media 10 şi nu vrea să şi-o strice! Maria ştie foarte bine ce înseamnă autocontrolul. Sau, mai exact, aproape foarte bine… pentru că are o fire irascibilă! Nu ţipă, nu urlă, dar este ţâfnoasă. Toate lucrurile mărunte o calcă pe nervi. Se supără pe prietenii ei, îşi dă ochii peste cap când tata face vreo greşeală (în opinia ei), iar în ceea ce-l priveşte pe fratele ei – ei bine, Mircea trebuie să aibă mare grijă! Maria nu se poate certa cu tatăl ei sau cu prietenii ei, dar îşi varsă amarul pe fratele ei mai mic şi fricos.

 Seara, după ce intră în pat, Maria plânge şi spune în şoaptă: „Te rog, Doamne, de ce nu pot să îmi stăpânesc firea? Ce am de nu pot?”

 Problema Mariei este des întâlnită. Mulţi oameni nu înţeleg exact ce înseamnă autocontrolul. De regulă, există două mari categorii de oameni. Unii cred că autocontrolul înseamnă să te relaxezi şi să faci ceea ce ţi se pare că este bine. Mentalitatea aceasta o au necreştinii: ei cred că tot ceea ce contează este să îşi împlinească dorinţele atâta timp cât acestea nu fac rău celor din jur. Problema este că acest mod de a acţiona are aproape întotdeauna consecinţe negative asupra tuturor celor implicaţi.

 Şi unii creştini gândesc aşa: „După ce ţi-ai predat inima lui Dumnezeu şi după ce I-ai cerut Duhului Sfânt să locuiască în tine, El va avea grijă să faci tot timpul ceea ce este corect.” Avem aici numai jumătate de adevăr. Fără îndoială că Duhul Sfânt ne re-educă voinţa, lucrează în noi potrivit cu Filipeni 2,13 şi ne dă, „după plăcerea Lui şi voinţa, şi înfăptuirea”. Dar, întrucât Dumnezeu nu ne dirijează ca pe nişte marionete (chiar dacă noi aşa am dori), voinţa noastră este liberă.

 Aceasta este, de fapt, problema. Voinţa sau puterea voinţei, cum o numim noi. Maria se roagă zi de zi în această privinţă. Şi totuşi, unde este voinţa ei?
 Mulţi îşi pun întrebarea: „Cum să mă predau lui Dumnezeu?” Doreşti să te predai lui Dumnezeu, dar simţi că eşti slab, că nu ai destulă putere morală, eşti rob al îndoielilor şi stăpânit de obiceiurile vieţii tale păcătoase. Promisiunile şi hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Nu îţi poţi controla gândurile, impulsurile şi sentimentele. Amintirea promisiunilor încălcate şi a angajamentelor neîmplinite îţi slăbeşte încrederea în propria sinceritate şi te face să crezi că Dumnezeu nu te poate accepta; dar nu trebuie să deznădăjduieşti. Ceea ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura umană, puterea deciziei sau capacitatea de a alege. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dumnezeu le-a dat oamenilor capacitatea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Tu nu poţi să îţi schimbi inima, nu poţi să Îi predai lui Dumnezeu sentimentele tale; dar poţi alege să Îi slujeşti. Poţi să-I dai Lui voinţa ta; atunci El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea după buna Sa plăcere. În felul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.                         Calea către Hristos, ediţia 2008, pagina 36
 
Maria a plâns când a citit prima dată aceste cuvinte. Era exact ceea ce simţea. Cel mai mult i-a plăcut partea cu funiile de nisip. Da, aşa fuseseră toate hotărârile ei. Dar alegea mereu să Îl slujească pe Dumnezeu! Atunci, care era problema?

 Iată o ilustraţie care ne va ajuta să descoperim problema. Să ne imaginăm un cal şi un călăreţ. Călăreţul poate să forţeze calul să meargă când vrea, unde vrea şi cât de repede vrea. Cine este mai puternic? Cine este mai mare, calul sau călăreţul? Adesea şi noi încercăm să ne controlăm pe noi înşine cu biciul, adică prin impunerea anumitor lucruri sau prin sentimentul de vinovăţie. „Trebuie să…”, „Ar trebui…”, „Ce se întâmplă cu mine?”, „Sunt atât de prost… de rău… de leneş.” Ne spunem cuvinte usturătoare, pe care ştim că Dumnezeu nu ar vrea să le spunem altcuiva. Fără îndoială că Duhul Sfânt nu ne vorbeşte aşa. Aceasta înseamnă că, dacă auzi în sufletul tău astfel de cuvinte, ele nu vin de la Dumnezeu!

 În cazul acesta, ne putem identifica atât cu acel călăreţul furios şi sever, cât şi cu un cal încăpăţânat. Cu cât ne forţăm şi insistăm mai mult, cu atât mai încăpăţânată devine inima noastră. „N-ai să mă îndupleci!” ne strigă firea noastră păcătoasă.

 Când calul şi călăreţul vin în galop pe o cărare sau când traversează o pajişte, oamenii care îi privesc spun: „Parcă ar alcătui o singură fiinţă, aşa de bine se armonizează unul cu altul!” La fel ca în citatul de mai sus: „În felul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.”

 Cum se poate ajunge la această armonizare? Cei care cunosc caii, ştiu că ei au nevoie de mult timp ca să se înveţe cu hamul şi că lucrul cel mai important în instruirea lor este dragostea. Relaţia dintre un animal şi un om nu va funcţiona niciodată dacă animalul nu are încredere totală în stăpânul lui. O singură criză de furie va afecta această relaţie foarte mult. Cuvintele liniştite, încurajarea, paşii mici repetaţi iar şi iar, de sute de ori, îi vor intra în instinct. Calul îşi supune voinţa călăreţului, într-un sens cât se poate de real. Iar călăreţul poate să facă anumite semne pe care alţii să nu le observe, dar de care calul să asculte de îndată, ca şi cum semnalele respective i-ar fi date de creierul lui.

 Avem aici o frumoasă ilustraţie a relaţiei tot mai strânse dintre Isus şi fiecare dintre copiii Săi. Dar aţi încercat vreodată să o aplicaţi? Prima aplicaţie ar fi aceea în care eu sunt călăreţul aspru şi încerc să mă oblig să fac anumite lucruri, iar rezultatul este o încăpăţânare şi o îndărătnicie tot mai mare din partea sufletului meu. Aplicaţia cea nouă ar fi următoarea: după ce ne-am predat inima lui Dumnezeu, putem să începem să folosim metodele Sale blânde nu numai în relaţia cu ceilalţi, ci şi faţă de noi înşine! În loc să ne îmboldim şi să încercăm a ne controla prin metodele tiranice pe care le urâm când le vedem la alţii, am putea să ne controlăm pe noi înşine folosind metode blânde!

Temă pentru discuție:
1. Ce metode foloseşti pentru a te autocontrola? Împărtăşeşte-ne câteva dintre rezultatele acestor metode. Eşti blând cu tine însuţi? De ce da sau de ce nu?

Partea a III-a

 Există o cale mai bună. După cum am văzut, primul pas este să Îi încredinţăm lui Dumnezeu dezastrul în care am ajuns. Spune-I adevărul: „Vreau să Te iubesc şi să Îţi slujesc. Vreau foarte mult. Îmi cunoşti inima şi ştii că este adevărat.” Apoi, spune-I şi partea cealaltă a adevărului: „Dar o parte din mine nu vrea să Te iubească şi să Îţi slujească! Partea aceasta păcătoasă din mine nu vrea să Te iubească, nu vrea să iubească pe nimeni, nici măcar pe mine. Vrea să facă numai ceea ce-i place şi atunci când îi place. Nu ştiu cum să mă controlez pe mine însumi, dar ştiu că nimeni altcineva nu poate să facă acest lucru în locul meu. Ajută-mă! Îţi predau voinţa mea. Arată-mi calea.”

 După aceea, dă-ţi toate silinţele şi poartă-te cu tine însuţi aşa cum te-ai purta cu o persoană despre care ştii că şi-a predat inima lui Dumnezeu. Ce ai face ca să îi fii de ajutor şi ca să o încurajezi? I-ai urmări toate greşelile şi ai certa-o la fiecare pas? Sau ai observa toate încercările ei de a face ceea ce e bine şi ai încuraja-o să fie perseverentă? Ai încuraja-o să îşi ceară iertare (dacă este nevoie) şi să încerce iar?

 Dacă nu ştim cum să ne iubim pe noi înşine şi cum să ne purtăm cu blândeţe cu noi înşine (fără să ne martirizăm sau să ne umilim, dar nici să devenim egoişti şi încrezuţi sau să ne credem „buricul” pământului), atunci cum putem să îi iubim pe ceilalţi aşa cum ne-a cerut Dumnezeu? În clipa în care vine ispita, uită-te repede la celălalt şi întreabă-te: Ce nevoi are? Dacă ai idee cum ai putea să îl ajuţi, atunci nu-ţi vei mai ieşi din fire, nu vei deveni irascibil şi nu vei mai manifesta alte atitudini egoiste. Sau, dacă obiceiul rău pe care încerci să îl învingi nu are nimic de-a face cu altcineva, ci numai cu tine însuţi (de exemplu, dacă stai ore în şir la calculator şi te joci în loc să înveţi sau să-ţi faci curăţenie în cameră), atunci analizează-te cu sinceritate. Care este adevărata ta nevoie?

 În capitolele 14, 15, 16 din Ioan, Isus spune de mai multe ori că Duhul Sfânt este „Duhul adevărului”. Iar în Ioan 16,13, avem o făgăduinţă extraordinară. El a zis că Duhul Sfânt ne va călăuzi în tot adevărul. În tot adevărul! Aceasta înseamnă că atunci când L-am rugat pe Duhul Sfânt să locuiască în noi, unul dintre cele mai importante lucruri pe care vom învăţa să le facem va fi acela de a fi sinceri atât cu noi înşine, cât şi cu Dumnezeu. Pare uşor, dar nu este chiar aşa. Ni se întâmplă deseori să credem că ştim ce nevoi avem, ce temeri avem sau din ce cauză suntem supăraţi, şi adevărul să fie cu totul în altă parte.

 Analizează-ţi viaţa îndeaproape, cu ajutorul unei persoane credincioase în care ai multă încredere. Mai întâi analizează lucrurile vizibile. Eşti prea aglomerat? E nevoie să spui „Nu” la anumite lucruri? Eşti prea dependent de o anumită formă de distracţie, care poate că este nevinovată, dar îţi consumă tot timpul? Mănânci când trebuie şi atât cât trebuie? Bei apă suficientă? Faci exerciţii fizice? Toate aceste lucruri te ajută să faci ceea ce e bine, atunci când îţi doreşti, în loc să cedezi la ispită şi apoi să te urăşti pentru asta.

 Dar, în primul rând, îţi iei timp în fiecare zi să stai de vorbă cu Dumnezeu şi să asculţi în tăcere ceea ce are să îţi zică?

 Nu este greu să răspundem la aceste întrebări, pentru că sunt lucruri vizibile, care pot fi verificate cu uşurinţă (sănătatea, obiceiurile, viaţa devoţională etc.).
 Apoi, va trebui să privim în sufletul nostru. Dacă vom învăţa să ne punem întrebări mai profunde, mai grele şi dacă vom învăţa să căutăm cu sinceritate răspunsul la ele, atunci Duhul Sfânt va putea să ne dezvăluie adevăruri mai profunde şi mai frumoase, care ne pot schimba viaţa.
 O metodă prin care putem să ne dezvoltăm autocontrolul este aceea de a învăţa să ne punem întrebări bune în loc să ne forţăm să fim „buni”.
 Dacă nu reuşeşti să pui capăt unui obicei nedorit, puneţi următoarea întrebare: Ce scop urmăresc prin acest obicei? Dacă scopul este să-l schimbi pe celălalt, atunci renunţă! Nu vei reuşi niciodată. Dacă vrei să schimbi împrejurările, gândeşte-te dacă este posibil sau dacă trebuie să fie schimbate şi care este metoda cea mai eficientă pentru a o face. Dacă vrei să te schimbi pe tine însuţi, puneţi o altă serie de întrebări:

 Ce urmăresc de fapt?
 Ce lucru din viaţa mea îmi place cel mai mult? Mă ajută faptele mele să mă bucur de el?
 Ce lucru din viaţa mea urăsc cel mai mult? Pot să schimb ceva în această privinţă? Dacă da, ce voi face săptămâna aceasta ca să încep această schimbare? Dacă nu, ce pot face pentru ca să-mi schimb atitudinea?
 Care sunt lucrurile care îmi produc cea mai mare bucurie?
 Care este cea mai mare temere a mea?
 Care este lucrul care mă înfurie cel mai mult?
 Cum ar trebui să arate viaţa mea ca să fie perfectă? De ce?
 Ce aş face mâine, dacă aş şti că nu pot să dau greş?

 Maria a început să-şi pună aceste întrebări şi a înţeles că ceea ce urmărise, de fapt, era să se controleze pe ea însăşi şi să îi controleze pe cei din jur, tot „universul” ei. S-a întrebat care era motivul şi şi-a dat seama că, de fapt, îi era foarte frică. Multe lucruri se schimbau, atât în trupul ei, cât şi în viaţa ei (s-au mutat în alt oraş, la altă şcoală; şi-a pierdut prietenii). Pe cele mai multe nu putea să le controleze şi de aceea, le-a predat pe toate în mâna lui Dumnezeu. Dar tot îi mai era teamă şi era supărată. Pe măsură ce s-a rugat şi s-a cercetat mai adânc, cu ajutorul unui profesor de religie în care avea încredere şi cu ajutorul rugăciunii, şi-a dat seama că temerea ei cea mai adâncă era că nu va reuşi să fie suficient de bună.

 „Dar ştiu că nu trebuie să fiu ’suficient de bună’!” i-a spus nemulţumită profesorului. „Ştiu că Isus îmi dă desăvârşirea Sa şi că mă iubeşte aşa cum sunt. Atunci de ce mă chinui să fiu perfectă?”

 „Tu ştii răspunsul”, i-a zis profesorul. „Părinţii şi profesorii îţi spun să fii aşa, pastorul îţi spune să fii aşa. Inima încă nu este convinsă că aşa e bine. Îţi mai dau o altă întrebare la care să te gândeşti: Care este lucrul cel mai rău care se poate întâmpla dacă săptămâna următoare nu reuşesc să fac niciun lucru din cele pe care mi le-am propus?”

 Imaginaţi-vă singuri care este continuarea acestei întâmplări. Cu toţii putem să începem să răspundem la aceste întrebări.
 Isus ne-a mai făcut o făgăduinţă. Se găseşte în Ioan 8,32 şi este atât de bine cunoscută, încât, dacă voi spune primele cuvinte, sunt convins că toţi veţi reuşi să vi-o amintiţi. El a zis: „Veţi cunoaşte adevărul… [să completeze cineva:] …şi ! Dar ştiţi ce se spune în versetul anterior? Haideţi să vedem. Ioan 8,31 şi 32. [Citiți versetele.] „Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: ’Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

 Versetul acesta merge de la cauză la efect. Dacă rămânem în Isus şi în învăţăturile Sale, atunci vom cunoaşte adevărul, tot adevărul şi nimic altceva decât adevărul. Iar adevărul ne va face liberi! Amin!

Temă pentru discuție:
1. Alegeţi două întrebări din prelegere şi discutaţi despre ele pe grupe. Încercaţi să ajungeţi la rădăcina problemelor.